Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2002
other · adoptat
Alexandru Sassu
Discurs
Domnule preºedinte, vã mulþumesc.
Ceea ce a spus iniþiatorul nu este deloc corect, nu are nici o legãturã cu ceea ce s-a spus aici, contractele de livrare, aºa cum spunea ºi preºedintele comisiei, rãmân valabile, deci nu este nici o legãturã cu chestiunea.
Ceea ce spunea domnul preºedinte al Comisiei economice este mai aproape de realitate, numai cã nu se rezolva aºa, ci se modificau facilitãþile care privesc contractele respective. Ceea ce se întâmplã aici este cu totul altceva, se dã încã un termen de câteva luni, pentru ca sã se mai încheie contracte, astfel încât sã fie valabile ºi sã poatã fi derulate pânã la sfârºitul anului ºi sã poatã fi utilizate respectivele cantitãþi de carne ºi anul viitor. Nu are rost sã ne ascundem dupã deget, noi suntem împotriva acestei formulãri.
Suntem de acord cã era bine sã fie mult mai clar textul ordonanþei. Din pãcate, existã acest deficit, dar totuºi este mai aproape de realitate ºi este mai aproape de spiritul ordonanþei.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.