Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2002
other · adoptat
Victor Babiuc
Discurs
Domnule preºedinte, Vã mulþumesc.
Este interpelarea adresatã domnului ministru Dan Matei Agathon, ministrul turismului.
În Programul de guvernare al Guvernului sunt niºte obiective destul de precise ºi chiar ºi ambiþioase în legãturã cu privatizarea în domeniul turismului, pânã la mijlocul anului 2001, ºi acordarea de facilitãþi fiscale operatorilor din turism.
Iatã cã anul 2001 s-a terminat fãrã ca privatizarea sã se fi terminat ºi ea, la rândul ei, în domeniul turismului, iar în ce priveºte facilitãþile fiscale în acest domeniu constatãm cã deocamdatã suntem doar în prezenþa Legii nr. 345/2002 care, dupã cum bine ºtim, prevede introducerea taxei pe valoarea adãugatã în domeniul turismului.
De aceea, îl invit pe domnul ministru al turismului sã vinã în faþa Parlamentului ºi sã ne explice cum s-au realizat obiectivele pe care Parlamentul le-a aprobat prin programul de guvernare la învestirea Guvernului pentru perioada pe care o ºtim.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.