Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2000
other
Barbu Piþigoi
Discurs
Domnule preºedinte, vã mulþumesc pentru cuvântul acordat.
## Stimaþi colegi,
S-au purtat discuþii pe aceastã temã, s-au fãcut comentarii cu trimiteri la Constituþie, la principii de drept.
Nouã ni se pare cã exprimarea ”recomandãÒ este foarte bine venitã ºi o susþinem ca atare.
În ceea ce priveºte termenul, considerãm cã nu se poate pune problema aici a unui termen, aºa cum a fost el enunþat de cei care au luat cuvântul, deoarece în cauzã sunt probleme complexe care, iatã, de pildã, pot duce la unele legãturi în conformitate cu prevederile, de exemplu, cu contractul cu O.T.E.
Iatã, dintr-o datã, trebuie sã intrãm într-o relaþie externã, în care, dacã noi modificãm, sã zicem, Hotãrârea Guvernului nr. 670/1998, partea greacã a ºi semnalat acest lucru, cã reziliazã contractul ºi cere clauze penalizatorii.
Pe mine mã surprinde ºi în cadrul discuþiilor s-a semnalat aici cã Oficiul Concurenþei, care a sesizat aceastã treabã, este în totalã neconcordanþã cu el însuºi, pentru cã toatã incoerenþa pãrþii legislative aparþine acestui oficiu, care o datã semneazã Ordonanþa de urgenþã nr. 7/1998, în care îºi impune punctul de vedere, ca sã controleze tarifele, dupã aceea vine cu Ordonanþa de urgenþã nr. 25, prin care renunþã la aceastã prerogativã, dupã care iar vine ºi cere aceastã prerogativã. Deci este o totalã incoerenþã ºi nehotãrâre în activitatea acestui oficiu.
Cu alte cuvinte, domnule preºedinte ºi stimaþi colegi, termenul de 15 noiembrie este un termen ireal ºi nerealizabil. Noi propunem 15 martie anul 2001.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.