Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Boc
Discurs
Domnule preºedinte, Voi fi foarte scurt.
La art. 5 lit. a) sunt menþionate prevederile care nu intrã sub incidenþa prezentei legi. Art. 5 spune: ”Nu sunt supuse prevederilor prezentei legi procesul de elaborare a actelor normative ºi ºedinþele în care sunt prezentate ºi dezbãtute informaþii privind: a) apãrarea naþionalã, siguranþa naþionalã ºi ordinea publicã, interesele economice ºi politice ale þãrii, precum ºi deliberãrile autoritãþilor, dacã fac parte din categoria informaþiilor clasificate, potrivit legii.Ò
Care este amendamentul pe care l-am formulat? Formula ”interesele economice ºi politice ale þãriiÒ reprezintã o formulã extrem de largã ºi extrem de vagã, în acelaºi timp. Practic, sub cupola acestei sintagme Ñ ”interesele economice ºi politice ale þãriiÒ Ñ oricând consilierii locali, judeþeni, precum ºi alte autoritãþi publice care intrã sub incidenþa legii, ºi observaþi cã sunt organele administraþiei publice aflate în subordinea Guvernului, deci serviciile descentralizate sau autoritãþile administrative autonome, vor putea invoca prevederile acestei legi de la art. 5 lit. a).
Deci aceastã formulã Ð ”interesele economice ºi politice ale þãriiÒ Ñ trebuie sã fie eliminatã, pentru cã ea va da pretext de interpretãri abuzive ºi, practic, va bloca aplicarea legii, spunându-se cã, în cadrul autoritãþii respective Ð fie cã este vorba de Curtea de Conturi, fie cã este vorba de consiliul local, judeþean sau de altã autoritate administrativã, deci toate Ð se discutã interesele economice ºi politice ale þãrii, în sens larg. ªi, atunci, de ce sã lãsãm la îndemâna birocraþilor aceastã unealtã legislativã pentru a bloca practic aplicarea acestei legi?
ªi formula pe care v-am propus-o a fost de a elimina doar sintagma ”interesele economice ºi politice ale þãriiÒ din conþinutul lit. a), pentru a avea mai multã concreteþe ºi aplicabilitate legea pe care o discutãm astãzi.
Altfel, repet, vom avea, aºa cum am anunþat la început, blocaje birocratice în aplicarea ei. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.