Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

Domnule Președinte al României Klaus Iohannis,

Domnule președinte al Camerei Deputaților Liviu Dragnea,

Doamnă prim-ministru Viorica Dăncilă,

Domnilor foști președinți ai României,

Majestatea Voastră Margareta, Custodele Coroanei României, și Altețele Voastre Regale,

Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră,

Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Stimați membri ai Corpului diplomatic, Stimați invitați,

Vă rog să îmi permiteți să declar deschisă ședința solemnă comună de astăzi a Senatului și Camerei Deputaților, consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri.

Îl invit la tribuna Parlamentului României pe domnul Klaus Iohannis, Președintele României.

Aveți cuvântul, domnule președinte.

## **Domnul Klaus Werner Iohannis** – _Președintele_

## _României_ **:**

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Doamnelor și domnilor membri ai Guvernului, Excelențe, Doamnelor și domnilor, Dragi români,

Acum exact 100 de ani se înfăptuia unirea Bucovinei cu România. Urmându-i Declarației Sfatului Țării de la Chișinău din 27 martie 1918, prin care se proclama unirea Basarabiei cu România, moțiunea adoptată de Congresul Național al Bucovinei făcea al doilea pas pe calea realizării Marii Uniri, care avea să se împlinească la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.

Aniversăm astăzi un veac de la cea mai importantă realizare a românilor – înfăptuirea unității naționale. Elitele intelectuale și politice ale începutului secolului XX ne impresionează prin exemplul lor de viziune, angajament și jertfă. Este vorba despre suveranii României, de prim-miniștrii, de politicienii Regatului României ori de cei din Transilvania, Basarabia sau Bucovina. Este vorba despre oameni de știință și cultură, după cum este vorba despre eminenți păstori ai spiritualității poporului român. Ei au rămas cu toții în memoria națiunii pentru că au urmărit cu tenacitate realizarea proiectelor și a aspirațiilor naționale.

Rostite de la tribunele Unirii, cuvintele făuritorilor statului național nu ne explică doar cum a fost posibilă întregirea României, ci ne transmit, peste ani, un patrimoniu de idei și valori care-și păstrează neștirbită actualitatea.

Năzuința împlinirii unității naționale a fost, totodată, și expresia unor valori civice, întrunind adeziunea tuturor segmentelor societății, nu doar a elitelor. Mai mult chiar, în 1918 unirea provinciilor istorice cu România încetase să mai fie un obiectiv strict românesc, pentru a deveni unul convergent cu interesele și aspirațiile minorităților care conviețuiau cu românii în Basarabia, Bucovina, Transilvania ori Banat.

Prin toate acestea, Marea Unire a fost și este mai mult decât momentul definitoriu al unui popor care-și regăsea, democratic, cadrul statal natural. Marea Unire s-a putut înfăptui și, mai ales, a durat pentru că propunea în plan intern drepturi și libertăți așteptate de toți oamenii. Ea susținea în plan internațional prevalența dreptului asupra forței și principiul frățietății universale. Într-un moment de criză a relațiilor internaționale, România, cu sprijinul aliaților săi, a fost parte a soluției, nu a problemei.