Valeriu Ștefan Zgonea

Domnule președinte al Senatului,

Distinși membri ai Camerei Deputaților și Senatului, Doamnelor și domnilor, Distinși invitați,

În fiecare an, în decembrie, chiar în aceste zile, rememorăm destinul eroilor Revoluției din 1989. Vorbim despre ei, spunem cuvinte frumoase, îi comemorăm, îi pomenim, îi cinstim, pentru ca, de multe ori, să-i trecem în uitare până anul viitor. În felul acesta, an de an, eroii din ʼ89 trăiesc printre noi câteva zile, pentru ca mai apoi să dispară discret și liniștit înapoi în singurătate.

De cele mai multe ori, dacă suntem puși să spunem repede cinci nume de români care au pierit la revoluție, începem să ne bâlbâim rușinos.

Momentele de singurătate ale eroilor din ʼ89 – o proiecție a slăbiciunii noastre omenești.

Revoluția din ʼ89 tinde să devină, odată cu trecerea timpului și cu schimbarea inevitabilă de generații, un eveniment de proporții mitice, care pare că nu ar fi existat vreodată și în care nici victimele, dar nici călăii nu mai au nici nume, nici chip.

Astăzi, pentru majoritatea dintre noi, este ceva firesc să te poți exprima liber, să călătorești nestingherit sau să-ți faci o avere și o afacere după bunul-plac, fără a mai vorbi în șoaptă

în propria casă, cu lumina stinsă sau cu draperiile trase. Astăzi ni se pare normal să fim în Uniunea Europeană și în structura euroatlantică, să avem statul de drept, o justiție independentă și investiții străine. Pentru mulți dintre noi acestea sunt, desigur, lucruri normale, însă pentru tinerii de atunci erau totul.

Să nu uităm, așadar, că normalitatea noastră ca țară, că normalitatea fiecăruia dintre noi are în spate un preț greu, un preț plătit în sânge de tinerii de la revoluție, de cei care au făcut din acest crez o luptă totală dusă până la capăt, de cei care, deși s-au implicat cu toată ființa lor, nu au apucat să vadă niciodată aceste idealuri îndeplinite. Pentru că, dacă astăzi avem ceva în plus față de atunci, asta li se datorează lor, în cea mai mare parte.

Iar dacă vrem să fim și să lăsăm o națiune puternică copiilor noștri, trebuie să pornim de la a le povesti despre trecutul de jertfă al neamului românesc, despre istoria adevărată a acelor zile și despre imensa responsabilitate pe care o au, la rândul lor, de a duce mai departe, generațiilor viitoare, însemnătatea acelor momente. Doar atunci sacrificiul eroilor din 1989 nu va fi în zadar.

Doamnelor și domnilor,

Așa cum spuneau marii înaintași pe care i-a avut această țară: „Nu există o datorie mai sfântă pe pământ decât iubirea de neam și de țară și respectul față de trecutul ei. Cine nu-și cinstește trecutul nu este demn de prezent și mai ales de viitorul acestei națiuni.”

De aceea, cred că viața noastră, a tuturor românilor, ar fi cu adevărat mai bună dacă fiecare dintre noi ar purta vie întotdeauna memoria eroilor noștri, nu doar astăzi, nu doar mâine, ci mereu. Doar atunci eroii – câteodată necunoscuți – din 1989 nu vor mai fi singuri.