Frunda György

Da, domnule președinte, ezitant. Aveți dreptate, înseamnă că se vede bine de acolo, de sus, pentru că eu însumi port cu mine însumi o luptă de argumente și decizii.

În primul rând, înțeleg greutățile bugetarilor, ale țării și faptul că această lege este necesară. Ești cumva, spunem noi, cu spatele la perete, nu ai ce face și trebuie să te autoconvingi că este bună legea pe care trebuie să o accepți.

Pe de altă parte, prima și constanta mea iubire rămâne justiția. Sunt și voi rămâne avocat cât timp voi lucra. Am pledat de multe ori în fața judecătorilor, în cea mai mare parte a cauzelor care s-au judecat am avut satisfacția de a pleda în fața unor profesioniști, oameni devotați profesiei, care atât în vremurile de demult, o bună parte dintre ei, cât și după 1990, cu demnitate, sobrietate, profesionalism, cu foarte multe sacrificii, au încercat să păstreze un echilibru social.

Societatea așteaptă foarte multe de la judecători, să fie drepți, să fie imparțiali, să ducă dosarele acasă, să motiveze dosare sâmbăta și duminica, seara să rămână, uneori, pentru cauzele grele, în instanță până la ora 20.00 sau 21.00.

Sub umbrela unei corectitudini pe care eu o cred mult, mult depășită, am introdus o serie de restricții judecătorilor. Judecătorul, cu excepția judecății și a dreptului de a pleda la

unele instituții de drept, nu are niciun fel de alt drept, nu poate fi acționar, nu poate avea o afacere, nu poate să facă nimic. Trebuie să trăiască din știința judecății, a împărțirii dreptății. Trebuie să stea pe scaun, să gândească drept, uneori să ia decizii grele, iar, pentru a putea aduce o judecată dreaptă, noi, societatea, avem obligația să-i dăm un salariu decent, venituri decente. Nu pot pretinde unui judecător pe care îl plătesc mult prea puțin să poată aduce hotărâri drepte.

Acum câteva sute de ani, Talleyrand spunea: „Acel judecător care nu are siguranța nu a zilei de mâine, ci a anului următor, nu are liniștea și echilibrul sufletesc, indiferent de știință, să aducă o judecată dreaptă.”

În România lui 2010 avem o lipsă de peste 1.000 de judecători la nivel național. În România lui 2010, din cauza acestei legi, crema judecătorilor a mers în pensie la Înalta Curte de Casație și Justiție, la curțile de apel și puțin mai jos.

De ce? Judecătorii s-au gândit că-și obțin drepturile de pensie pe baza legii în vigoare, și le-au obținut. Ei știu ce înseamnă neretroactivitatea legii din punct de vedere constituțional, care înseamnă nu numai dreptul la pensie, ci și modalitatea de calcul al pensiei.

Doamnelor și domnilor senatori,

Pe baza acestei legi, judecătorii vor merge în instanțe și vor da în judecată această lege, inclusiv la Curtea Constituțională, pentru nerespectarea principiului neretroactivității.

Domnul ministru Șeitan îmi va spune că nu e retroactivă, pentru că eu asigur dreptul la pensie, nu cuantumul sau modalitatea de calcul al acesteia.