Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Tudor Ciuhodaru
Discurs
## Domnule președinte,
Am 123 de proiecte legislative inițiate, așa că, vreți sau nu vreți, o să vă plictisiți cu mine aici.
Aici este vorba tot despre siguranța alimentară și ceea ce mănâncă minunații noștri copii, dacă mai au ce să mănânce, pe la școală, și sunt normele reglementate pentru laptele și iaurtul pe care acești copii ar trebui să le primească în clasele I–IV. Cred că ați văzut fiecare dintre dumneavoastră câte un _breaking news_ în care toxiinfecțiile alimentare sau alimentația necorespunzătoare face suficienți pacienți între elevii claselor I–IV, iar pe normele internaționale, 3,2% proteine, 1,8% grăsime și 8 grade temperatura la care ar trebui conservate, acest lapte și acest iaurt sunt normale.
Dacă nici această lege nu e bună, nu știu în înțelepciunea cărei comisii s-a mai născut o astfel de idee de a respinge. Sunt normele de Sanepid, de igienă, care ar putea să fie adoptate cu mare ușurință de Parlamentul României. Dacă doar le respingem pentru că Parlamentul nu mai produce legi, este o idee, dar dacă vorbim despre sănătatea copiilor noștri, gândiți-vă atunci când respingeți aceste legi. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.