Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2013
procedural · respins
Tudor Barbu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 23–28 septembrie 2013 17–18
Discurs
Domnule președinte, am să fiu foarte scurt. Eu nu am vrut decât să intervin în momentul în care se discuta pe procedură. Un distins coleg secretar v-a notificat acest lucru și, cu tot respectul pe care vi-l port, vă spun că nu am primit drept de a vorbi, deși îl aveam, procedural, la vremea respectivă. Acum e tardiv.
Nu vreau decât să vă reamintesc că dumneavoastră ați prezidat acea ședință în care am fost încântat să constat că liderii Senatului României cer, ceea ce este firesc, Guvernului României să respecte forul legislativ. Dumneavoastră, Cristian Dumitrescu, erați cel care prezidați ședința, am fost încântat, ați oprit procedura de vot pentru un proiect de lege, pentru că Guvernul României nu era reprezentat așa cum trebuie în fața Legislativului.
Vreau să vă spun că eu aș fi votat cu tot dragul, pentru că știu cât este de importantă ordonanța pe care o putem transforma prin vot în lege, numai că maniera în care se duce relația dintre Guvern și Senat, respectiv Camera Deputaților, mi se pare bizară. Și dumneavoastră nu ar fi trebuit să tolerați astăzi acest lucru sau să amânați, așa cum bine a propus un coleg senator, votul până când... Îmi pare rău că este vorba taman de Ministerul Agriculturii și știți că ar trebui să am o afinitate pentru acest minister – nu? –, liderul meu este șeful ministerului. Ar fi trebuit să amânăm acest proiect de lege până când în sală, cu toată decența și cu toată deferența față de noi, un reprezentant al ministerului ar fi fost prezent.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.