Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 iunie 2019
oath taking · adoptat tacit
Cseke Attila Zoltan
Validarea unor mandate de senator și depunerea jurământului de credință față de țară și popor
Discurs
Domnule președinte,
Art. 106 alin. (3) – „În cazurile în care sunt și amendamente respinse de comisie, se dezbat numai cele pentru care senatorul care le-a propus cere susținerea în plen și se rezolvă prin votul majorității senatorilor prezenți.”
După terminarea dezbaterilor urmează raportul în întregime, se supune votului. Totdeauna așa am procedat, așa a fost regulamentul. Nu-l schimbăm acum, scuzați-mă!, după doi ani și jumătate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.