Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 octombrie 2009
procedural · respins
Orest Onofrei
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Aș avea o întrebare pentru domnul secretar de stat. Și la mine, la cabinetul senatorial, vin foarte multe persoane care sunt în această situație și care explică că s-a făcut un fel de reglementare neechitabilă, adică unii au primit bani, unii nu au primit. Cei care nu au primit bani nu sunt așa cum am văzut noi în număr foarte mare.
Întrebarea este: dacă reglementarea este făcută, când pot aceste persoane să primească banii, după actuala legislație, pentru că, altfel, cred că ceea ce propunem noi astăzi este corect, adică să reglementăm noi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.