Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2016
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule președinte,
Aș fi intervenit oricum pe procedură la final, aducându-vă aminte că de mult s-au terminat cele cinci minute. Doar noi, câțiva, de acolo, din Grupul UDMR, ne-am abținut. Dumneavoastră, Partidul Național Liberal, PSD-ul, cu toții ați votat, deși știați că aveți probleme, o procedură inadecvată.
Și rog în continuare toți președinții care propun termene de adoptare rapidă a unor legi să aibă în vedere măcar raportul și dezbaterile din comisie, dacă cele cinci minute ajung sau nu ajung să dezbatem aplicat legile în vigoare.
Nu cred că este bine-venit să propunem mai tot timpul astfel de timpi și pe urmă să nu ne ținem de ei. Și nu vom vota în continuare niciun fel de astfel de propunere, venită din partea oricărui președinte de comisie.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.