Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2007
other · respins
Lia Olguța Vasilescu
Discurs
## Domnule președinte,
Așa este când nu cunoști legislația în vigoare și vii să-ți dai cu presupusul de la tribuna Parlamentului. Vreau să vă spun că există deja în legislație posibilitatea ca profesorii să beneficieze de o anumită sumă pentru a-și achiziționa calculator.
Ne-am referit de asemenea la copyright și am ajuns la concluzia în comisie, studiind legea, având-o în față, că nu este niciun fel de problemă. De ce? Pentru că drepturile de autor au fost deja cedate Ministerului Educației și Cercetării, contra cost, atunci când s-a pus problema editării manualelor școlare, deci, iarăși, nu mai poate fi ridicată această problemă.
Este problema editurilor, de asemenea, dacă vor sau nu să editeze manuale școlare, nu le obligă nimeni. Oricum, sunt peste 20 de manuale alternative la câte o disciplină, așa că o reducere nu ar fi, până la urmă, nicio problemă, poate ar fi chiar benefică, dacă stăm să ne gândim foarte bine, având în vedere calitatea foarte proastă a unor manuale, din partea unor edituri.
Deci, din punctul nostru de vedere, legea vine ca o facilitate, nu costă Ministerul Educației și Cercetării, pentru că nu te costă nimic să pui pe site-ul lui niște manuale școlare. Dar, în același timp, trebuie să ne gândim la interesul, în primul rând, al elevilor și al profesorilor. Pentru că, vă repet, pentru cei care nu cunoașteți aceste lucruri, profesorii nu primesc manualele alternative. Nu primesc niciun manual alternativ. Ei trebuie să le cumpere din librărie. Și atunci, cred că este în interesul lor să le aibă pe toate pe site, să poată să aleagă. Pentru că, în funcție de opțiunea lor, se face o cerere către Ministerul Educației și Cercetării, ca să se cumpere și pentru copii. Și atunci, nu ne trezim în situația că unii profesori nu cunosc conținutul manualelor alternative și recomandă după ureche un anumit manual, care li se pare lor că sună mai bine sau care este al unei anumite edituri.
Dacă vreți până la capăt să fiu foarte sinceră, cred că de multe ori se și elimină această posibilitate de alte _parti-pris_ -uri, ca să nu spun altfel, de alte jocuri de interese, cu anumite edituri.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.