Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2010
procedural · respins
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Astăzi s-a făcut dovada certă că viața face dreptul. În aceste condiții, sigur că Comisia pentru regulament, care este constituită de un an de zile, trebuie să-și facă, firesc, activitatea. Noi ne așteptam deja s-o aibă, dar probabil că au existat elemente care să justifice întârzierea în modificările din regulament, care au fost cerute chiar de la începutul legislaturii.
Cu privire însă la introducerea în ordinea de zi, după votarea ordinii de zi și aprobarea pe care am dat-o cu toții astăzi, este un lucru care nu se mai poate modifica. Nu aveți cum să supuneți la vot acest lucru și, poate, în condițiile în care vom modifica regulamentul, vom putea discuta și pe o problemă care înseamnă introducerea în ordinea de zi, în timpul desfășurării lucrărilor plenului Senatului, a unui punct care aparține unui senator, mai mult sau mai puțin independent, sau care aparține unui grup parlamentar.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.