Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Mărinică Dincă
Discurs
## Domnule președinte,
Ca să închidem această discuție, eu cred că e foarte bine să se întoarcă la comisie și acolo s-o modificăm de o așa manieră încât să nu trecem cuantumul, pentru că în fiecare lună e posibil să se schimbe, din diverse motive, cuantumul. Să precizăm faptul că prin această lege se autorizează Guvernul și instituția de specialitate să facă plăți, conform deciziilor luate în instituția internațională, raportat la cuantumul indemnizației sau al contribuției care se stabilește sau al cotizației care se stabilește.
Drept urmare, să nu se mai vină ori de câte ori se schimbă cuantumul acestei cotizații.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.