Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 decembrie 2007
procedural · adoptat tacit
Valentin Dinescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Ca să vedeți că nu ne cramponăm de aceste 10 minute, eu vă propun să amânăm dezbaterea acestei legi — vă spun de ce — și să continuăm. Este vorba despre una dintre legile cu impact foarte mare. Vorbim de o instituție foarte mare, Avocatul Poporului. Nu putem priva oameni care, din diverse
motive, lipsesc acum de dreptul de a se exprima în legătură cu această lege. La fel cum nu putem face, din nou, acel artificiu de a dezbate un număr de 3-4 senatori legea respectivă și să votăm 80, restul neștiind despre ce este vorba. _(Rumoare, discuții._ )
Deci nu problema de a închide lucrările ședinței este cea care ne îndeamnă să susținem faptul că această propunere legislativă trebuie dezbătută ulterior, ci faptul că e bine să o discutăm într-un cadru ceva mai reprezentativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.