Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Ion Ghizdeanu
Discurs
## Domnule președinte,
Cele două acte au prevederi legate de mecanism și de sprijin diferite. Am precizat că prin acest ultim proiect de lege se introduce posibilitatea compensării creanțelor.
Referitor la dobânzi, într-adevăr, în această variantă ultimă adusă par la fel, dar Guvernul a dat în primăvara anului 2010 prima ordonanță de urgență în care a redus dobânda de la 0,1 la 0,05% văzând că și dobânzile de pe piață urmează un trend descrescător, a dat la câteva luni o nouă ordonanță prin care a redus de la 0,05 la 0,04 de la 1 octombrie. Deci a acordat un sprijin suplimentar mediului de afaceri față de 1 iulie.
Având în vedere că ele, pe parcurs, au ajuns în Parlament, în comisii s-a făcut... de aceea a fost de acord Guvernul cu amendamentele care au fost menționate, și amendamentele făcute în cadrul comisiei au ajuns în același moment a fi discutate. Dar Guvernul, pe parcursul anului 2010, a acordat o reducere la dobânda de întârziere mediului de afaceri, în două etape: de la 1 iulie – 0,05, și de la 1 octombrie – 0,04.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.