Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 ianuarie 2010
Informare · respins
Viorel Ștefan
Discurs
## Domnule președinte,
Cerându-mi scuze că sunt obligat să stau cu spatele la dumneavoastră, voi da citire propunerii de amendament, urmând ca dumneavoastră să comentați. Toate se subscriu principiului transparenței și raționalității cheltuirii resurselor publice.
Art. 15[1] nou-propus.
Deci alin. (1) articolul nou-propus spune așa: „Alocarea resurselor bugetare către unitățile administrativ-teritoriale pentru finanțarea lucrărilor de investiții în infrastructură se face în următoarea ordine: achitarea facturilor restante recunoscute de ordonatorii principali de credite, asigurarea cofinanțării proiectelor cu finanțare nerambursabilă din fonduri europene, asigurarea fondurilor pentru continuarea lucrărilor de investiții începute și la urmă pentru investiții noi”.
Absolut rațional ca lucrurile să se întâmple în această ordine. Din păcate, realitatea ne arată altceva, de aceea noi credem că este bine, dacă vreți, să nu ne batem joc de resursele bugetare, să acceptați această propunere a noastră.
Alin. (2) spune așa: „Introducerea la finanțare a proiectelor din cadrul fiecărui program național se face în funcție de ordinea în care acestea au fost aprobate.”
Până la un moment dat, îmi amintesc că programul din Ordonanța Guvernului nr. 7 funcționa foarte transparent, cu punctaj pe internet și, în timp, așa, s-a diluat, pentru că s-a dovedit că transparența nu făcea bine interesului politic, probabil. Și atunci noi insistăm să existe o regulă și în materie de deschidere de finanțări pe proiectele aprobate și să nu punem cu sare niște dosare aprobate cui nu trebuie și să finanțăm unele aprobate mai târziu cui trebuie.
Și ultima propunere a noastră, alin. (3), sună așa: „Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, va informa trimestrial Parlamentul României în legătură cu modul de alocare a resurselor bugetare către unitățile administrativteritoriale pe programele naționale de infrastructură. Parlamentul României va dezbate în plenul său raportul comun al Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci ale celor două Camere întocmit pe baza informării Guvernului”.
Deci vrem regulă și vrem periodic să se facă... deci un vot pe acest... nu un raport, nu un vot asupra Guvernului, ci o informare care să facă obiectul unei dezbateri publice în aula Parlamentului, să știe cetățenii României cum s-au alocat aceste resurse. Atât am cerut, absolut rezonabil. Nu costă, nu doare, face bine la români.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.