Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2007
other · respins
Ivan Cismaru
Discurs
Domnule președinte,
Comisia a reluat în discuție această propunere legislativă și își păstrează punctul de vedere, adică păstrează raportul de respingere, având în vedere că, potrivit legii, cheltuielile pentru transportul elevilor se fac prin finanțarea de bază, respectiv prin unitățile de învățământ preuniversitar, și nicidecum prin inspectorate sau prin Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Apoi, este vorba despre faptul că dacă ministerul a găsit bani și a distribuit aceste microbuze, acum se cer bani pentru combustibil și urmează să se ceară bani și pentru șoferi.
Chiar dacă Guvernul a dat un aviz pozitiv, comisia rămâne la ideea că este bine să se respingă, pentru că legislația actuală are în vedere rezolvarea transportului elevilor și dascălilor din localitatea unde trăiesc spre localitatea unde este școala în care învață, respectiv au activitate de dascăli.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.