Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2025
Dezbatere proiect de lege · respins
Alexandru-Mihai Ghigiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Domnule președinte,
Comisia pentru învățământ și Comisia pentru agricultură*, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au primit spre dezbatere, în fond, în procedură de urgență, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018, cu completările ulterioare, în scopul adoptării la nivel național a dispozițiilor legale care să asigure implementarea măsurilor europene* cu privire la repartizările orientative către statele membre ale ajutoarelor din partea Uniunii Europene pentru fructele, legumele și laptele destinat școlilor, pentru perioada 1 august 2013 – 31 iulie 2029.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaților este Camera decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din data de 12 iunie 2023, în condițiile art. 115 alin. (5) teza a III-a din Constituția României, republicată.