Găvrilă Ghilea

Domnule președinte, cred că nu ați cronometrat bine. Declarația mea politică se intitulează „Ce-i al tuturor e al nimănui!”.

Stimați colegi,

Se împlinesc astăzi 65 de ani de la fatidica zi de 11 iunie 1948, când intra în vigoare Legea nr. 119, care prevedea naționalizarea tuturor bogățiilor subsolului ce nu se găseau deja în proprietatea statului, precum și a peste 1.000 de întreprinderi din domeniile industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații.

România a intrat atunci într-o nouă eră, pentru care mulți dintre noi nu au avut temei de comparație decât după 1989, când am putut să constatăm că, de fapt, ce-i al tuturor e al nimănui. Fără teama de a greși, putem spune că actul de la 11 iunie 1948 ne-a ținut pe loc, la porțile Europei, mai mult de jumătate de secol.

Asistăm astăzi la reversul medaliei: creditorii internaționali ai României condiționează derularea acordurilor de împrumut de vânzarea pachetelor majoritare de acțiuni la peste 100 de companii cu capital de stat care, de vreo 20 de ani încoace, își tot rostogolesc datoriile în gaura neagră din economie.

Conform unui studiu realizat în anul 2011 de Banca Mondială, un sfert – adică 190 – din cele 760 de companii românești de stat erau neperformante, cu active neviabile, fiind intrate _de facto_ în faliment. Aceste societăți acumulau 60% din valoarea totală a arieratelor din economie, dar primeau de la stat 18% din totalul subvențiilor.

Potrivit aceluiași studiu, în vreme ce fiecare angajat din sectorul privat producea, în medie, un profit brut de 370 de lei pe an, în companiile de stat erau înregistrate pierderi de 7.000 de lei la nivel local și, respectiv, 22.000 de lei la nivel central, anual, pentru fiecare angajat.

Nu în ultimul rând, pierderile companiilor de stat reprezentau circa 0,5% din produsul intern brut și aveau un impact negativ de 2,5 puncte procentuale asupra veniturilor la bugetul general consolidat.

Dincolo de aceste statistici, este de neînțeles modul în care Guvernul USL a gestionat în ultimul an problema privatizării companiilor cu capital majoritar de stat.

Având în frunte așa-ziși manageri privați, numiți însă pe criterii politice pentru a fi plătiți cu mii de euro pe lună, privatizarea companiei Oltchim, a CFR Marfă, a societății Termoelectrica sau a Poștei Române – doar câteva dintre perlele „coroanei cu spini” a economiei naționale – înregistrează eșec după eșec, amânare după amânare.

Sau poate, în ceea ce privește marile companii cu capital de stat, premierul Victor Ponta vrea să ne convingă că, după ce s-a tot privatizat profitul, a venit vremea să mai naționalizăm și pierderile.

În urmă cu 65 de ani, dr. Petru Groza a naționalizat 1.000 de întreprinderi într-o noapte. Pentru deznaționalizarea a 100 de companii cu pierderi de câți ani mai are nevoie Guvernul USL?