Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Traian Băsescu
Discurs
## Domnule președinte,
De la domnul senator Dumitrescu am înțeles că și așa e bine, și așa e bine.
Realitatea este că, când Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European trimit documente spre consultare parlamentelor naționale, parlamentele naționale nu sunt obligate să rămână strict în limita și în linia dată în documentul respectiv, pentru că de aceea se face consultarea.
De aceea, domnule senator Dumitrescu, vă fac precizarea că avem obligația să exprimăm puncte de vedere naționale în documentele pe care le trimitem înapoi.
Deci nu este o favoare care ni se face și nu avem obligația să rămânem între niște limite date de cel care a trimis documentul spre consultare.
Vă mulțumesc mult.
Deci eu cred că trebuie să facem o precizare legată de Republica Moldova. Până nici cetățenii din Republica Moldova nu ne-ar ierta că un asemenea document a trecut prin Parlamentul României, prin Senat, și noi n-am spus nimic despre Republica Moldova.
Este o chestiune politică, în primul rând, pentru că șansele ei sunt mici, dar, ușor, ușor, trebuie să construim. Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.