Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Petre Daea
Discurs
## Domnule președinte,
De regulă, sunt atent la modul în care se desfășoară ședințele. Mai tot timpul am intervenit când situația a impus-o. Astăzi, domnule președinte, constat – cu regret vă spun, și din nefericire pentru noi toți – că nu ați respectat ceea ce Senatul României a hotărât.
Domnule președinte, vă rog să-mi permiteți să vă expun de ce: indiferent cine face presiuni în această sală, noi, ca senatori, suntem obligați, prin conștiința și rolul nostru de aici, să fim atenți la vot. Neatenția la vot nu este un motiv de a reveni asupra votului. Colegii spun că nu le-am explicat, dar nici Guvernul n-a explicat ce face cu restructurarea în sănătate. A explicat cuiva Guvernul?
Îl văd pe domnul senator Berceanu. A tras la mal. A venit în rândurile noastre. Pe uscat este mai sigur, dar mai sigur este pentru dumneavoastră, domnule președinte, să respectați regulamentul. Nu l-ați respectat, iar votul pe care l-am dat privind respingerea ordonanței Guvernului pentru reorganizarea sistemului medical a fost un vot corect, pe care dumneavoastră nu l-ați luat în calcul, și este regretabil.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.