Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 decembrie 2013
procedural · adoptat
Cristiana Irina Anghel
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 9–14 decembrie
Discurs
## Domnule președinte de ședință,
Aș vrea să nu mai existe în acest Senat momente de genul acesta. Mi-aș dori să nu avem momente gen Anastase – Legea nr. 263/2010.
Este inadmisibil ceea ce se întâmplă! Sub cuvânt de onoare vă spun. Ne convine, nu ne convine, asta este situația, așa a fost votul. Și n-o spun din punctul de vedere al faptului că aș fi de acord sau n-aș fi de acord cu legea, dar ceea ce se întâmplă în această aulă este inadmisibil și, de luni de zile, spun de regulament. Și eu, și dumneavoastră spuneți acum despre el. Ce mare lucru e să facem o ședință, două, trei, să depunem amendamente și să facem un regulament astfel încât să fim legali?
Nici în ziua de astăzi cei care au avut de pătimit după Legea nr. 263/2010 nu au drepturile înapoi. Și n-a fost condamnată doamna, pentru că unul din față sau din spate nu a numărat cum trebuie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.