Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Doina Elena Federovici
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Distinși colegi senatori,
În ședințele din 29 ianuarie și 4 martie 2013, membrii celor două comisii au luat în dezbatere proiectul de lege și au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport comun de admitere, cu amendamente, a proiectului de lege.
Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a transmis aviz favorabil, cu amendamente ce au fost analizate și adoptate de către membrii celor două comisii sesizate în fond și se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități supun spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul comun de admitere, cu amendamente, și proiectul de lege.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, propunerea legislativă urmând a fi adoptată de Senat în calitate de Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.