Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 octombrie 2017
other
Vlad Tudor Alexandrescu
Discurs
Domnule președinte de ședință,
Doamnelor și domnilor colegi,
Este o inițiativă legislativă pentru înființarea unui muzeu al victimelor comunismului în Fortul 13 de la Jilava. Este adevărat că, în principiu, un muzeu nu ar trebui înființat prin lege.
Parlamentul s-a hazardat să înființeze prin lege în 2015 un muzeu „Constantin Brâncuși” la Târgu-Jiu, fără să se știe ce s-ar putea expune la Târgu-Jiu din opera lui Constantin Brâncuși, altceva decât ceea ce este deja expus pe Calea Eroilor, și, de aceea, Ministerul Culturii și Identității Naționale, până la ora de astăzi, nu a înființat acest muzeu și mă întreb dacă va putea să-l înființeze.
În ceea ce privește Muzeul Victimelor Comunismului ar trebui să ne amintim că România a rămas singurul stat din partea de răsărit a Uniunii Europene, după știința mea, care nu a înființat vreun muzeu al comunismului. Acesta este un muzeu al victimelor comunismului și ideea de a face un muzeu al victimelor comunismului chiar la Jilava, acolo unde oamenii au suferit și au fost torturați, și ca acest Fort 13 să devină un punct de educare a tinerilor, un punct în care să fie aduși turiști, persoane care se află în vizită și care nu ar trebui să vadă numai Casa Poporului din București, ci și locul în care au fost bătuți și schingiuiți cei care au căzut victime represiunii comuniste, mi se pare un proiect important.
De aceea, Uniunea Salvați România va vota în favoarea înființării acestui muzeu al victimelor comunismului. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.