Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Vlad Tudor Alexandrescu
Discurs
## Domnule președinte de ședință,
Doamnelor și domnilor colegi,
După cum se știe, în România a existat între 1990 și 2000 un vid legislativ în privința protejării patrimoniului național, întrucât legea valabilă până atunci a fost abrogată integral, fără a se păstra reglementări care să asigure o minimă protecție.
După acest vid legislativ, în anul 2000 au fost adoptate în sfârșit două astfel de reglementări.
Dacă protejarea patrimoniului național mobil a fost reglementată printr-o lege, 182/2000, nu același lucru se poate spune despre prevederile referitoare la arheologie, care au fost cuprinse într-o ordonanță de Guvern ratificată abia în anul 2006 în Parlament.
Evoluția tehnologică și progresul cercetării sunt evidente pentru oricine în aceste aproape două decenii de când au fost adoptate reglementările în cauză.
De asemenea, funcționarea organismelor care se ocupă de protejarea patrimoniului cultural național... au fost confruntate cu o serie de situații noi, cu un volum de muncă care a crescut exponențial. Vă voi da un singur exemplu în acest sens. Dacă în primul an de activitate, din 2000, Comisia Națională de Arheologie aviza un număr de aproximativ 250 de proiecte, autorizări, rapoarte și alte reglementări pe an, acest volum de muncă îi revine acestui organism pentru mai puțin de o lună. Propunerea legislativă de astăzi este menită să aducă următoarele tipuri de modificări: corectarea, completarea și clarificarea unor definiții; o mai corectă clasificare și o actualizare terminologică ale unor etape ale cercetării arheologice care necesită avizare de către Comisia Națională de Arheologie; corectarea unor măsuri absolut necesare protejării patrimoniului arheologic, prin corelarea lor cu unele prevederi din Legea nr. 182/2000. Legea de modificare are 36 de inițiatori, provenind majoritatea de la USR, dar și de la PSD, PMP, cărora țin să le mulțumesc și pe această cale. Țin să le mulțumesc în mod special senatorilor Lucian Romașcanu și Turos Lóránd pentru atenția specială și pentru sprijinul important acordat acestei legi, precum și Comisiei Naționale de Arheologie și Direcției Patrimoniului Cultural de pe lângă... Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Având în vedere cele expuse, vă solicit, doamnelor și domnilor senatori, să vă exprimați favorabil și să votați pentru adoptarea acestui proiect de lege, oferind un exemplu de implicare a Parlamentului României în protejarea patrimoniului cultural național în anul Centenarului și în Anul european al patrimoniului.
acest lucru. Au fost multe amendamente pe care le-am adus și noi, cu consultarea Ministerului Culturii. Și vă rog și eu să susținem și să votăm acest proiect.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .