Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 noiembrie 2009
procedural · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor,
Distinși colegi senatori și deputați,
Procedural, această chestiune a ridicat-o doamna Aura Vasile, viceliderul Grupului parlamentar al PSD+PC. Dumneavoastră, domnule Ioan Oltean, ați acceptat-o.
Și acum, dați-mi voie să vă spun de ce învestirea Guvernului Croitoru are două puncte distincte, ca și la textele de lege, și ceea ce am învățat eu în Parlament de când dumneavoastră erați și eu am venit.
Textele de lege, moțiunile de cenzură, moțiunile simple, distinși colegi, le-am votat de foarte multe ori, mai ales moțiunile simple și alte acte, chiar și în plen, în altă zi decât în ziua în care au fost dezbătute.
Mai mult, punctele de pe ordinea de zi cu privire la dezbaterea rapoartelor tuturor comisiilor și instituțiilor publice care sunt în subordinea Parlamentului, alte chestiuni importante, chiar bugetul de stat și rectificările le-am dezbătut și, după aceea, am trecut la final la vot. Cutuma pe care dumneavoastră ați inventat-o, care sunteți mai vechi ca noi în Parlament, a fost așa: primele voturi le facem pe cele pe care le consideră plenul că sunt importante și, după aceea, pe ce e schimbat față de ordinea de zi.
Ce s-a propus astăzi? Dumneavoastră ați votat în plenul Camerei Deputaților modificarea ordinii de zi, conform regulamentului comun, acceptată.
Dezbaterea cu privire la candidatul și Guvernul propus de către candidatul Lucian Croitoru s-a încheiat. Tot procedural, tot pe regulament. Din acest punct de vedere, votul cu bile pe care noi îl desfășurăm este rezultatul acestui eveniment și este alt punct separat. Orice vot pe care dumneavoastră îl faceți, și votul final când îl faceți... Nu fiți supărați. Votul final îl dați marți, la 12.30. La Senat, la fel. Păi de ce nu votăm în aceeași zi?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.