Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2017
Informare · retrimis
Victor Paul Dobre
Discurs
Domnule președinte de ședință,
Doamnelor și domnilor,
Principial, Partidul Național Liberal este împotriva acestei decizii.
Principial, suntem o țară europeană.
Spunea domnul doctor Ciuhodaru că sunt 35 de institute, o rețea respectabilă, importantă. Niciunul nu este unitate militară!
## Doamnelor și domnilor,
Mai bine de 20 de ani – și mai sunt câțiva colegi pe aici –, am demilitarizat, am făcut o Românie europeană sau am încercat să o facem. Acum o luăm de la capăt, acum facem din cercetători soldați, ofițeri, comandanți. Mă bucur pentru că colegii de la USR ni se alătură în acest demers și fac un apel și la dumneavoastră. Nu putem, atunci când nu merge undeva o instituție..., sigura soluție e să o militarizăm! Armata are rolul ei și – atenție! – pe angajamentele NATO, pe tratatul pe care l-am semnat, sarcinile armatei sunt pe teatrele de operațiuni, apărarea țării și respectarea deciziilor Alianței, atunci când este nevoie.
Armata nu se mai ocupă nici de agricultură, nici de zootehnie, cum era pe vremuri. Acest institut a funcționat – și a funcționat bine, și a funcționat de mulți ani. Dacă nu suntem în stare să rezolvăm situația într-o unitate medicală sau alta o trecem la armată?!
Eu cred că suntem pe o cale greșită! Vom vota împotrivă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.