Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Doru Adrian Pănescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi,
Această lege a fost îndelung discutată la nivelul Comisiei de învățământ. Suntem la..., așa cum s-a spus, la faza de reexaminare și, într-adevăr, unele dintre modificările solicitate au fost luate în considerare, altele nu.
Care este explicația? Scopul pe care noi l-am urmărit a fost acela de a favoriza, de a susține învățământul dual, cel care poate asigura pentru elevi o bună pregătire practică, poate asigura absolvenți ale căror cunoștințe să fie corelate cu cerințele de pe piața muncii. Astfel, noi am luat în considerare extinderea legii, care în forma anterioară prevedea doar nivelul trei de calificare, școlile profesionale, extinderea către nivelul patru de calificare și nivelul cinci, cea ce înseamnă liceu și școală postliceală. Aici trebuie să înțelegeți că în varianta anterioară noi nu ne-am opus extinderii învățământului dual, ci ideea pe care am avut-o la acel moment a fost aceea de a avea un act normativ special dedicat pentru învățământul liceal tehnic. Până la urmă, am considerat că, într-adevăr, poate fi benefică extinderea de la acest moment, în așa fel încât și cei din liceele tehnice să poată beneficia de colaborarea cu agenții economici.
În schimb, nu am fost de acord cu introducerea unei acțiuni suplimentare de autorizare a operatorilor economici. Și aici explicația este următoarea: unitățile de învățământ își doresc să atragă operatorii economici, în așa fel încât să sprijine învățământul dual și a avea noi elemente birocratice pe relația dintre școală și operatorul economic nu este un aspect care să favorizeze învățământul dual. În plus, trebuie să remarcăm faptul că o școală, atunci când încheie un contract cu un operator economic, verifică... își asumă responsabilitatea pentru asigurarea criteriilor de calitate.
Am să mai spun un singur lucru. Am participat recent la o ședință a Comisiei de dialog social, la Prefectura Iași, și acolo cadrele didactice care au fost prezente exact această idee mi-au transmis-o, să nu complicăm relația dintre școli și agenții economici.
Iată argumente pentru care Grupul parlamentar al PSD va vota această lege în forma la care s-a ajuns cu amendamentele respective.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.