Mihail Popescu

## Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori,

Permiteți-mi să mă adresez astăzi plenului Senatului României nu în calitate de senator, coleg al dumneavoastră, ci ca un bătrân soldat cu peste 40 de ani de armată, parcurgând toate treptele ierarhiei militare, de la simplu cadet până la general cu patru stele, șef al Marelui Stat Major.

Spun asta nu pentru că vreau să mă laud și „nici că voi să vă-nspăimânt” – vorba poetului –, ci pentru ca să mă înțelegeți de ce îmi este greu să accept unele argumente și unele puncte de vedere gândite și exprimate de oameni care au făcut mai puțină armată, unii nu au făcut chiar deloc. Nu vreau să credeți că sunt unul care nu vrea ca Ministerul Apărării să fie condus de civili. Toate arhivele militare arată că, încă din 1992, am făcut parte din grupul de generali care au considerat că adevărata democratizare a armatei se poate face numai dacă funcțiile de ministru și secretar de stat sunt ocupate de civili, dar problema este că acești oameni trebuie nu numai să dorească, ci să fie și pregătiți pentru a putea fi liderii celor din subordine. Să mă ierte cine vrea, dar în ultimii patru ani nu am văzut acest lucru.

Închei paranteza și mă întorc la subiectul nostru. În fond, nu este vorba de problema pe care domnul ministru Meleșcanu o ridica aici. În fond, problema este că s-a profesionalizat armata română. S-a pus ceas la Cercul Militar Național, din ordinul ministrului, care marca secundele, orele și zilele până la „marea reușită liberală”. S-a realizat și un statut al soldaților și gradaților voluntari în care, deși se stipulează că aceștia constituie un corp aparte de militari ai armatei României, perioada de timp în care aceștia lucrează în armată, pe bază de contract, nu li se recunoaște ca fiind serviciu militar.

Suntem singura țară din lume în care militarii de la baza armatei – aproximativ 60%, cum spune domnul ministru – nu sunt în serviciul militar, ceea ce ar părea ilar dacă nu ar friza culmea prostiei, prostie pe care o plătesc bieții soldați și gradați care, numai la noi, nu beneficiază de protecția socială cuvenită celor aflați în asemenea serviciu, dar au toate îndatoririle.

Vă dau un singur exemplu: în discuțiile avute de noi cu reprezentanții Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, care au fost de acord cu noi în acest demers, pe bună dreptate au arătat că în anexele cu accidentele de muncă după care ei se ghidează – vorbesc de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, pentru că la acest minister soldații și gradații voluntari cotizează, o „găselniță” nefericită, spun eu – nu figurează ca accident de muncă moartea sau rănirea cuiva ce se află într-un tab care a călcat pe o mină. Nu este accident de muncă. Acest lucru este considerat accident de muncă numai pentru cei care fac serviciul militar.

Știu preocuparea domnului ministru Meleșcanu, pentru că Guvernul, probabil la inițiativa Domniei Sale – și sunt sigur că este așa –, a realizat că este, hai să zicem, o gafă, ca să nu-i spunem pe românește, pentru a nu jigni pe cineva, și a venit cu o hotărâre de guvern care este, totuși, un paliativ, pentru că are grijă numai de cei care sunt răniți sau mor. Marea masă a militarilor nu sunt răniți sau nu mor în diferite accidente și atunci ne trebuie o lege în care ei trebuie să fie considerați că sunt în serviciul militar, pentru că, până la urmă, în momentul de față – spunea Domnia Sa – la 35 de ani sunt îndepărtați din sistem, fără să beneficieze de programul de reconversie socială de care beneficiază toți cei care sunt în serviciul militar.