Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 aprilie 2008
procedural · adoptat tacit
Eugen Mihăescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 3
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Dragi colegi,
Comisia pentru politică externă — și vă anunț că acest raport al comisiei îl prezint în calitate de vicepreședinte, nu împărtășesc pe deplin punctul de vedere, dar eu vă citesc raportul comisiei — a fost sesizată în fond cu dezbaterea și întocmirea raportului pentru Propunerea legislativă privind informarea Parlamentului României de către Președintele țării și primul-ministru în legătură cu vizitele efectuate în străinătate. Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul de lege, motivând că, în privința obligațiilor stabilite pentru președinte, prevederile proiectului excedează cadrul constituțional, iar, în cazul primului-ministru, prezentarea raportului se face prin obligația Guvernului și a ministerelor, în parte, de a prezenta raportul de activitate Parlamentului și comisiilor parlamentare.
Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări a dat aviz negativ, iar Guvernul nu susține, după cum ați văzut, proiectul de lege. Față de cele de mai sus, se supune plenului Senatului, spre dezbatere și adoptare, raportul de respingere împreună cu proiectul de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.