Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2018
other · respins
Virgil Daniel Popescu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Domnule președinte de ședință, Dragi colegi,
Proiectul de lege, PL-x 198/2017, vine să aducă lumină în piața certificatelor verzi, vine să ajute întreprinderile mici și mijlocii care produceau până în 3 megawați energie electrică și care își vindeau foarte greu certificatele verzi. Este un amendament al Partidului Național Liberal, al colegului meu Lucian Bode, care a fost adoptat în toate comisiile și vă mulțumim pe această cale.
De asemenea, aduce o noutate în Legea energiei electrice și definește consumatorul casnic, așa-numitul _prosumer_ . Practic, consumatorii care își vor pune acasă instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile, până în 27 de kilowați, vor fi scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale atât pentru producerea de energie și consum propriu, cât și pentru vânzarea diferenței acestora.
Este un proiect foarte bun, dă o nouă cuprindere producției de energie regenerabilă și cred că aliniază România la standardul european al consumatorilor casnici și producători de energie electrică.
Grupul Partidului Național Liberal va vota acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.