Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Șerban Constantin Valeca
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Analiza privind ce suprafață de teren este necesară pentru cercetarea agricolă, ce suprafață de teren se poate retroceda s-a făcut în 2009, odată cu Legea nr. 45. Deci nicio vorbă de renaționalizări și de alte prostii.
Ce s-a întâmplat după Legea nr. 45?
Deși legiuitorul, la vremea respectivă, a prevăzut foarte clar că institutele de cercetări din domeniu trebuie să rămână cu o anumită suprafață, totuși, pe diverse... pentru că sunt mii de procese pe rol cu acte false sau declarații pe proprie răspundere aiurea, s-a intrat mai mult decât prevedea legiuitorul. De exemplu, dacă un institut avea – dau un exemplu – 800 de hectare și legiuitorul la vremea respectivă a spus că trebuie să dea 500 la administrația locală pentru retrocedare, rămânea cu 300, pentru că atât îi trebuie lui să facă cercetare, pentru că s-a făcut analiza în domeniul horticulturii, ce suprafață trebuie, în domeniul semințelor și așa mai departe. Nu s-au făcut din burtă toate aceste lucruri. Totuși, institutele au rămas cu suprafețe mai mici decât prevede legea.
În atari condiții, legea trebuie susținută, mai ales că din cauza acestei nebunii furibunde de retrocedări vreau să vă spun că de la Guvernul trecut am luat institutele din cadrul ASAS-ului... Am situația aproape la zi, aproape 70 de milioane de euro datorii la bugetul de stat. Deci ei nu-și mai pot vedea de activitatea de zi cu zi, pentru că stau în mii de procese cu aceste suprafețe. De aceea, cred că această lege care stopează toată această demență trebuie aprobată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.