Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 octombrie 2015
procedural · respins
Verestóy Attila
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte de ședință, Onorat Senat,
Sigur că intențiile bune sunt necesare, bine-venite. Văd că sunt și îmbrățișate. Este un lucru foarte pozitiv. Problema și, cum se spune, lucrurile se ascund în detalii, detalii care, de fapt, pot submina această bună intenție.
În primul rând, aș vrea să vă învederez o situație pe care toți o știm, dar văd că inițiatorul nu a ținut cont de acest lucru, și anume: Uniunea Europeană este o uniune a liberei circulații a multor lucruri, printre care și a mărfurilor. Deci acest considerent trebuie să-l avem în vedere, ca să nu ne trezim că împiedicăm intrarea unor mărfuri din Uniunea Europeană în țara noastră.
De fapt, tot proiectul ăsta legislativ este o cheie de boltă a unor legi care lipsesc. Legea asta are toată menirea și posibilitatea să ajute, într-adevăr, producția românească, dar lipsesc acele legi care asigură facilitățile, care asigură sprijinul producătorilor din țară, ca să fie, într-adevăr, capabili să îndeplinească aceste condiții destul de rigid concepute.
Mă uit și mă gândesc că poate la norme ar trebui sau va trebui să specificăm că, în timpul verii, producătorii noștri de banane, de exemplu, de citrice, vor trebui să asigure 50% din ceea ce e pe raft și, mai important, ceea ce este și cumpărat, care iarăși este un lucru destul de ciudat. În condițiile de iarnă, probabil că numai 30% din bananele vândute vor trebui să fie produse în țară. Iată că aceste concepte, aceste formulări generale – fructe, legume, carne –, sunt prea vagi, în sensul de a acoperi multitudinea de produse care trebuie să fie puse pe raft pentru a oferi..., de vânzător către cumpărători, care sunt, majoritatea, cetățeni ai acestei țări.
Bunăvoința inițiatorului este de necontestat. Dar – încă o dată vă spun –, în primul rând, ca să fie aplicabilă această lege, va trebui să ne aplecăm, în primul și în primul rând, asupra acelor măsuri legislative sau măsuri guvernamentale prin care asigurăm condițiile ca producătorii din țara asta să fie în acest domeniu concurențial învingători. Și acest lucru nu este reflectat în momentul de față în acest edificiu legislativ pe care îl avem.
În al doilea rând, consider că legea va putea să fie aplicată, dar numai cu norme care specifică foarte exact și foarte precis care sunt acele produse, în ce termeni pot fi cerute aceste procente de către supermarketuri să fie puse în vânzare.
Și, în al treilea rând, trebuie să ne gândim foarte mult la următorul lucru. Una este să oferim produsele, alta e să fie cumpărate, pentru că, în momentul de față, nu văd cum vom controla că aceste produse puse în rafturi reprezintă 30 sau 50 sau 70% din cele care vor fi cumpărate de cei care se duc acolo și își fac aprovizionările.
Iată, problemele sunt un pic mai complexe decât câteva propoziții pe care le-a conceput inițiatorul, încă o dată accentuez, cu o bunăvoință și cu o dorință de a ajuta, într-adevăr, producția românească, care e de dorit, și pentru