Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Verestóy Attila
Discurs
Domnule președinte de ședință, Onorați colegi,
Țin să repet încă o dată ceea ce este cunoscut de toată lumea. Există o majoritate de peste două treimi. În aceste situații, când există o majoritate așa de lejeră, care poate să permită să respecte procedurile parlamentare, este păcat să forțăm, într-un ritm de acest gen, contestat de colegi, o lege care, de altfel, este necesară, este utilă și este așteptată, de care vom beneficia, este adevărat, cu toții, pentru că aceste lucrări de transport, de gaze mai ales, care ne sunt oportune și sunt în vedere să fie executate, nu pot fi îngrădite, atâta timp cât au fost îngrădite până acum.
Deci este de dorit, așa cum s-a mai spus, ca, în aceste situații în care doriți o urgență, vă rog să aveți bunăvoința de a insista să avem un consens în acest domeniu, acceptând această procedură între grupurile parlamentare. S-ar fi impus – și era posibil – ca, prin negociere între liderii grupurilor parlamentare, să ajungeți la această soluție, fără să treziți atâtea animozități într-un domeniu, de altfel, de care cu toții suntem interesați.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.