Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 iunie 2015
Informare · respins
László Attila
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimate doamne, stimați domni senatori, Stimate domnule ministru,
Începem să ne obișnuim cu acest program în care ne începem săptămâna de lucru cu moțiuni simple. Cu certitudine, este un bun prilej de a aduce în centrul discuției problema din sănătate.
Din păcate, mai mult discutăm și se face mai puțin, iar atunci când unii dintre miniștri fac pași necesari în scurt timp începem să-i criticăm, de teama de a nu deveni vulnerabili la alegerile ce stau în fața noastră.
Spun acest lucru pentru că în anii ’90 toată clasa politică a fost de acord cu necesitatea reformei. A fost o înțelegere, ce pași urmează să-i urmăm.
Când am avut o legislație coerentă, s-a născut Casa Națională de Asigurări, au apărut programele naționale, după care ne-am apucat să modificăm această legislație. În scurt timp am avut o nouă legislație. Ultima legislație coerentă, din 2005, a fost modificată de peste o mie de ori până acum.
Vă spun toate acestea pentru că în decurs de 24 de ani suntem la al 31-lea ministru al sănătății. Cred că nu a avut niciunul dintre Domniile Lor ocazia să implementeze de la un capăt la altul un proiect major în acest domeniu.
Din câte știu, implementarea unei reforme necesită timp, continuitate, predictibilitate și consecvență. Sperăm să fim capabili de a ne asuma cu toții o nouă înțelegere politică pe această temă și, indiferent cine și când va ajunge ministru, etapele reformei vor fi puse în aplicare.
Ceea ce ține de conținutul acestei moțiuni, cu părere de rău, vă anunț că nu o putem susține. Mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.