Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 septembrie 2019
other · adoptat tacit
Titus Corlățean
Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii fondului
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Am informat la Biroul permanent al Senatului faptul că voi avea o declarație la debutul sesiunii de plen, înainte de a intra în procedura de legiferare, și ea are legătură cu evenimentele dramatice care au avut loc ieri; cunoașteți foarte bine, în Afganistan, la Kabul.
În calitate de senator al României – și sunt convins că toți cei prezenți rezonează la ceea ce voi spune* –, am luat cunoștință, cu consternare, de toate informațiile care ne-au fost transmise în legătură cu atacul terorist de la Kabul și, o spun foarte clar, condamn cu toată forța, cu fermitate, atacul terorist sângeros de amploare, care nu are foarte multe precedente de acest tip, comis ieri la Kabul, în Afganistan. Acest atac a vizat o zonă mai largă, o zonă rezidențială care beneficia de un anumit nivel de securitate și care includea mai multe misiuni de reprezentare, misiuni diplomatice, reședințe și foarte mulți cetățeni rezidenți străini, între care și români, inclusiv misiunea diplomatică românească. Au fost zeci de victime, persoane decedate și mulți răniți, și, din păcate, inclusiv un membru al reprezentanței diplomatice românești care avea competențe în materie de securitate, un bărbat, a decedat după ce a dat măsura curajului, pentru că a fost unul dintre cei care au contribuit în zona mai largă la stoparea acestui atac terorist.
Exprim profundul regret pentru pierderea acestei vieți omenești și ale tuturor celor care și-au pierdut viața în atacul terorist. Evident că sunt și suntem alături de familia îndoliată. Exprimăm, în egală măsură, speranța că celălalt cetățean român membru al misiunii diplomatice românești, ca și toți ceilalți care au fost răniți, cetățeni străini sau rezidenți în zona Kabul, se vor însănătoși.