Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2017
procedural · respins
Eugen Tomac
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Amendamentul meu vizează o urgență. În vecinătatea noastră există un stat pe teritoriul căruia locuiesc jumătate de milion de români, români aflați în afara granițelor statului român, pentru că așa au decis Hitler și Stalin. Mă refer aici la comunitatea românească din Ucraina.
De nouă ani de zile, statul român a decis, printr-un acord bilateral, să înființeze un institut cultural român la Kiev și unul la Cernăuți. Din păcate, bani n-au fost prevăzuți în buget pentru acest obiectiv, motiv pentru care propun să se suplimenteze cu suma de 750 de mii de lei, în anul 2017, bani necesari pentru înființarea celor două institute culturale ale României în statul vecin.
Vă cer votul pentru acest amendament. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.