Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2015
procedural · respins
Georgică Severin
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Asistăm la o polemică pe care, într-adevăr, o vedem normală. Suntem într-un parlament democratic, există precedente, e dreptul fiecărui grup politic să facă cum consideră mai bine pentru a se reprezenta în fața alegătorilor. Nu pot să contest acest lucru, chiar dacă el – să spunem – nu este foarte lucrativ din punct de vedere parlamentar.
Dar, dacă ținem cont de precedente, haideți să ținem cont până la capăt. Mi-aduc aminte de greva parlamentară pe care am făcut-o noi, USL-ul, în iarna și... în primăvara lui 2012 – martie, aprilie, parcă chiar și mai 2012 – și-mi aduc aminte... și colegii de la PNL... și văd acolo persoane care își amintesc de acele momente... știu un singur lucru, că, în momentul în care ne-am asumat o grevă ca să punem un punct de vedere, în mod oficial, toți parlamentarii care au participat la grevă, cu o singură excepție, pe care o știm și am acceptat-o cu toții, ne-am donat salariile.
Sunt absolut de acord să facem politică, dar nu să fim și plătiți doar ca să stăm. Vorbesc pe baza unui precedent. Eu înțeleg că unii colegi care erau atunci la putere și pe cai mari ne spuneau: „Domnule, nu veniți, nu faceți...”, dar noi nu eram plătiți, cei care am făcut grevă.
Dumneavoastră, văd, fost USL, ați învățat metoda cea mai bună: și în grevă, și plătit. Asta înseamnă să vă reprezentați poporul? Nu cred. Și îi rog pe cei care n-au făcut parte din Parlamentul de atunci să nu-și dea cu părerea, că n-au trăit momentele alea.
Bună ziua!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.