Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2007
other · respins
Lakatos Petru
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Când într-o dezbatere mulți au dreptate, dar numai parțial, atunci se impune ca anumite lucruri să fie puse la punct.
Domnul Tabără a avut pe undeva dreptate, dar numai pe un sfert, pentru că ungurii au construit autostrada și la nord, până la Debrețin, și dincolo, așa că noi, din Bihor și din Satu Mare, solicităm în continuare, cât mai repede, autostrada Oradea—Brașov. Bineînțeles că, dacă ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat în ultimii opt ani, atunci putem constata cu amărăciune că am ratat posibilitatea ca acum opt ani să fi început construirea acestor autostrăzi și, pe bună dreptate, spunea domnul Calimente că acest lucru se datorează opticii unora care au îndeplinit, la vremea respectivă, funcția de ministru al transporturilor. Dar este bine să învățăm din greșelile noastre, dacă nu învățăm din greșelile altora.
Propun să fiți și dumneavoastră de acord cât mai repede cu această inițiativă legislativă, în așa fel încât domnul președinte de ședință să nu fie nerăbdător și să punem vota chiar astăzi, la votul final.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.