Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2014
Informare · respins
Nagy Peter Tamas
secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Discurs
## Mulțumesc, domnule vicepreședinte.
Referitor la cererea de reexaminare formulată de Președintele României cu privire la unele prevederi din legea care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2013 privind camerele pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, vă informăm că observațiile efectuate de Președinția României nu pot fi reținute și însușite din următoarele motive, pe care le expunem.
Comitetul Național de Inițiativă, constituit ca structură temporară, formată în majoritate din reprezentanți ai fermierilor la nivel central, nu și-a dovedit eficiența pe parcursul a doi ani de activitate, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale fiind nevoit, cu ajutorul Parlamentului, să proroge de două ori termenul privind efectuarea legilor pentru camerele agricole.
Se solicită atribuirea de patrimoniu la nivelul tuturor județelor, pe care nici Ministerul Agriculturii, nici alte instituții județene, după inventariere, nu-l dețin.
Toate actele normative elaborate de minister ar trebui să aibă avizul scris al camerelor agricole, fapt care ar frâna și birocratiza activitatea Ministerului Agriculturii și a altor instituții ale statului.
Având în vedere considerentele menționate mai sus, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu susține adoptarea acestor observații și propune respingerea cererii de reexaminare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.