Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2015
procedural · respins
Georgică Severin
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 23–28 martie a.c.
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Comisia pentru cultură și media a dat un aviz negativ la această propunere, deoarece, dincolo de intenția corectă, de altfel, de a sprijini comunitățile românești de pretutindeni, acest lucru nu se poate face prin încălcarea legii, atât românești, cât și a legii din țara-gazdă.
În același timp, în propunerea făcută se crea o discriminare, pentru că se spune că un centru comunitar românesc se face în orice țară unde există minimum 5.000 de oameni înscriși la ambasadă. Dar asta înseamnă că vom avea un centru comunitar cu 5.000 de oameni, să spunem, în Nigeria, iar în Italia, unde avem un milion de oameni, ar fi tot un singur centru comunitar.
În același timp, în propunerea legislativă, plină de bune intenții, nu se ține niciun moment cont de faptul că fiecare țară are o legislație specifică, apropo de chirie, de desfășurare a activităților. Sunt enumerate activități care nu se pot desfășura decât cu acordul țării-gazdă. Știm foarte bine aceste lucruri.
Deci avizul negativ nu a fost dat împotriva ideii, ci împotriva formei și a faptului că nu se ține cont de legislația în vigoare atât la noi, cât și în Uniunea Europeană. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.