Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2007
other · respins
Mircea Valer Pușcă
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Cu toată deferența, eu vă supun atenției faptul că ordinea de zi, așa cum a fost prezentată, a fost votată, iar în ordinea de zi se spune, la această poziție, că propunerea legislativă urmează a fi discutată pe articole, pentru că într-o ședință precedentă s-a produs votul pe raportul comisiei, care cerea respingerea.
Cu alte cuvinte, domnule președinte, eu vă solicit să respectați ordinea de zi și să discutați prezenta propunere legislativă așa cum pe ordinea de zi este trecută, pe articole, iar la votul final să supuneți spre aprobare proiectul de lege, pentru a se constata dacă întrunește votul necesar unei legi organice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.