Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2016
other · adoptat tacit
Tinel Gheorghe
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Dat fiind faptul că suntem în procedură de urgență și nu este permisă sau nu sunt permise două intervenții ale aceluiași grup parlamentar, folosesc procedura observației pe textul propus pentru a ridica o problemă.
Prin Legea nr. 91/2015 a Guvernului Ponta s-a inițiat o chestiune bună: să se separe partea de vânzare cu amănuntul de partea de vânzare la populație. Și s-a și stabilit un termen – 1 ianuarie 2016, toți agenții economici persoane juridice să lămurească chestiunea asta. A existat un termen extrem de generos pentru cei care trebuiau să pună în practică această solicitare legală.
Vine Guvernul Cioloș și spune: domnule, pardon, nu sunt capabili să îndeplinească această cerință, hai să o ducem până la 31 martie 2016. Și vine în Parlament ordonanța și noi, onor Parlamentul României, prin cele două comisii, printr-un amendament la Comisia juridică, de disciplină și imunități, nu la Comisia pentru sănătate și familie, zicem: nu, domnule, să o ducem până la 31 decembrie 2016.
După părerea mea, e o chestiune de neseriozitate legislativă. Un act normativ adoptat anul trecut, cu o prevedere extrem de clară, găsește rezonanță în Parlamentul României pentru a proroga termenul, pentru a amâna punerea în practică a acestei chestiuni, până când, bănuiesc, și la 31 decembrie, anticipez, cei care vor fi în Parlamentul viitor vor proroga iarăși termene, termene, în așa fel încât să nu se transpună în practică niciodată această prevedere legală.
Eu cred, domnule președinte, și vă propun să rămână propunerea din textul ordonanței de urgență, propunerea inițială, 31 martie 2016. Și solicit Parlamentului României, vă solicit să supuneți, domnule președinte, ca textul să rămână cel din textul de bază al ordonanței de urgență.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.