Nicolae Bud

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi vizează o problemă legată de problematica gazelor, anume de Traseul Nabucco, deși a fost cât pe ce să rămânem fără el și el fără noi.

Adunați la Bruxelles, așa cum o fac în fiecare primăvară, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au așezat pe masă dosare grele. Energetica a fost și rămâne printre ele, cu atât mai mult în contextul crizei mondiale, care te ține în realitate, și, dacă știi ce trebuie făcut, este obligatoriu să te întrebi mai întâi dacă ai și cu ce. Cu ce bani? Echipa noastră deplasată recent la Uniunea Europeană a cuprins nume grele: șeful statului, al Guvernului, al diplomației, al finanțelor. Toată floarea cea vestită!

S-au întâmplat mai multe la Bruxelles. Au avut loc și reuniuni de partid ale grupurilor parlamentare ce compun forul legislativ comunitar. Evident, premierul a mers la grupul majoritar popular, căruia partidul aflat la guvernare îi este arondat. Pentru reuniunea socialiștilor, a mers acolo și liderul PSD. O concentrare a elitelor noastre la aceeași oră și în același loc.

Ca niciodată, i-am auzit vorbind cu satisfacție de câte s-au întâmplat acolo și de cum ne-a mers nouă, prin reprezentanții noștri. Am reținut că UE a decis să ofere Fondului Monetar Internațional o sumă importantă – 70 miliarde de euro – pentru ca instituția mondială să poată răspunde solicitărilor de împrumut în aceste vremuri de criză, când nu numai noi avem nevoie de bani.

Aș întârzia însă în legătură cu proiectul Nabucco. Cât pe ce, ziceam, era să rămânem în off-side. Sunt ceva ani de când Comunitatea Europeană se frământă să găsească drumul către independența energetică. Dependența de o singură sursă de alimentare, oricât de îndestulătoare este la un moment dat, se poate dovedi falimentară în primul moment de criză provocată din te miri ce. Cazul Rusia–Ucraina este edificator.

Sunt două căi în stare să conducă la soluții. În primul rând, să recurgi la ceea ce poți administra singur și nu mai depinzi și de alții. Este vorba despre recursul la resurse regenerabile, pe cât posibil ecologice. Energia atomică rămâne o barcă de salvare pentru cine o are. Capătă o însemnătate neobișnuită energia eoliană. Capătă pașaport tot mai căutat energia solară, atât timp neglijată ca potențial energetic.

Dar cât există, gazul natural are căutare. Cu o condiție: să-l și ai. Întâmplarea face ca atât gazul natural, cât și țițeiul să fie situate în teritorii cu anumite specificități. Sunt la mare distanță și comportă complicații de preluare, transport și siguranță. Dacă toți am locui prin Asia Centrală ar mai merge, dar Europa, cu noi cu tot, se află aici, iar între noi se află un dealer mofturos: Rusia. Ar mai putea apărea, când nu te aștepți, un altul: Ucraina.

O așteptare cu acoperire o reprezintă traseele alternative pentru aducerea gazelor naturale spre noi. Există mai multe variante, dar pentru noi rămâne ceea ce ne privește: proiectul Nabucco. Acest Făt-Frumos așteptat cu sufletul la gură să tranziteze și teritoriul românesc ar urma să măsoare peste 3.000 kilometri, va costa circa 8 miliarde de euro și se va construi între 2010 – 2013.