Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Paul Magheru
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Bătălia zadarnică pentru România”. Președintele UDMR Markó Béla a declarat, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, că maghiarii din România trebuie să ceară autonomia Ținutului Secuiesc, iar felul în care se va rezolva problema Kosovo va constitui un precedent nu doar pentru maghiarii din Transilvania, ci pentru toate minoritățile. „Teritoriul locuit de maghiarii din România se află în centrul țării și trebuie să cerem autonomia acestuia, nici nu se pune problema sciziunii. Kosovo va crea un precedent și pentru Ținutul Secuiesc, dar și pentru celelalte minorități din Europa. În campania electorală trebuie să spunem răspicat ce vrem în următorii patru ani, ce ne asumăm pentru viitor: descentralizarea în administrația publică locală, reprezentare la guvernare și autonomie locală și teritorială”, am încheiat nerușinatul citat, a spus Markó Béla.
Apropiatele alegeri locale îndârjesc forțele extremiste maghiare, care, în virtutea șantajului aplicat Guvernului liberal, par a-și permite în voie afirmații de-a dreptul insultătoare la adresa integrității teritoriale a României. Markó Béla îndeamnă la unitate comunitatea maghiară, cu gândul la votul mult dorit, dar și la o convergență a forțelor menite a izbândi în lupta pentru autonomie.
Recent, revendicările extremiștilor maghiari, și prin asta putem înțelege deja atât ale UDMR, cât și ale lui László Tökés, au ajuns subiect de analiză pentru prestigioasa publicație americană, „International Herald Tribune”. Cotidianul american remarcă iminența unei realități de tip Kosovo în Ținutul Secuiesc, precum și faptul că instabilitatea teritorială poate afecta și țări membre ale UE, nu doar pe cele aflate în afara spațiului comunitar, cum este cazul Abhaziei și a Osetiei de Sud (Georgia) sau a Transnistriei (Republica Moldova). Evaluând fidel realitățile din zona secuiască, cei de la „International Herald Tribune” conchid astfel, citez de data aceasta ca avertizare: “Șansele lor de succes par reduse, dar secuii insistă pe această cale, spre mâhnirea românilor din zonă, care afirmă că, în calitate de minoritate locală, au mai puține drepturi decât au etnicii maghiari, minoritari la nivel național”.
Dacă László Tökés se ilustrase de mult timp ca fiind un radical, UDMR-ul a jucat în toți acești ani comedia moderației, prezentându-se ca fiind alternativa acceptabilă la aberațiile europastorului. Iată că recentele declarații, și nu numai ale lui Markó Béla, scot la iveală parșivenia și fățărnicia acestei formațiuni ilegale, față de care PRM, prin vocea sonoră a liderului său, a luat atitudine de fiecare dată. Nu demult, Markó Béla ținea în cadrul conferinței „Regiuni într-o Uniune a valorilor”, desfășurată la Sovata, un discurs meschin prin care încerca să inducă nevoia de descentralizare în ideea eficientizării euroregiunilor. Prin tot acest discurs, spoit cu tot felul de poliloghii aberante pe marginea ideii de euroregiune, liderul UDMR încearcă de fapt să-și mascheze intențiile de autonomie teritorială.