Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2007
Informare · Trimis la votul final
Pantelimon Manta
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Deși la comisie s-a înregistrat o unanimitate, și aici s-a văzut evident acest lucru, să știți că discuțiile au fost aprinse, aș spune, mai ales pe text. S-a ajuns totuși la o soluție finală acceptabilă.
Sigur, poate părea paradoxal să recunoști gradul I didactic pentru un doctor, să zicem, în istorie, în timp ce lui i se recunoaște gradul didactic și predă matematica. Totuși s-a ajuns, spuneam, la un consens final, având în vedere faptul că obținerea titlului științific de doctor presupune o înaltă pregătire științifică, un efort substanțial, care merită recompensat.
Credem că prin această soluție legislativă, care nu mă îndoiesc că va fi votată, există premisa îmbunătățirii calității în învățământ, și mai ales a încurajării unor tinere talente care și-au desăvârșit pregătirea prin obținerea doctoratului. Vă mulțumesc.
Vom vota acest proiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.