Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2012
Informare · respins
Borbély László
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Este vorba de o problemă foarte serioasă și nu trebuie să o trecem prin vot în două minute.
Eu am fost, printre altele, ministrul dezvoltării și înainte ministrul lucrărilor publice în acea perioadă în care îmi aduc aminte cât de greu a fost să lămurim Parlamentul că această Ordonanță nr. 7 este o ordonanță care poate fi utilizată de autoritățile locale, dacă își dau seama, în sfârșit, după 23 de ani, aceste autorități locale că e prima problemă pe care trebuiau s-o rezolve din ’90, e de vină și legislația care a fost la vremea respectivă – puneau la punct PUG-urile, PUZ-urile și altfel arătau și Bucureștiul, și celelalte orașe mari.
Acum, după ce avem Ordonanța nr. 7, care a pus ordine și care..., să nu cheltuiască bani pentru altceva, pentru focuri de artificii și altceva, să pună mâna, mai ales la orașe mai mari, care au de unde, și trebuia de mult să finalizeze... Nu-i adevărat că nu se poate face nicio dezvoltare imobiliară dacă aplici Ordonanța nr. 7.
Prin această modificare – m-am uitat destul de atent –, prin această modificare, prin aceste portițe mai mici sau mai mari, prin derogări mai mici sau mai mari ajungem în situația în care să nu putem să punem ordine în ceea ce privește legislația privind dezvoltarea urbanistică a orașelor.
Deci, vă rog foarte mult, gândiți-o de trei ori. Nu întâmplător sunt aceste asociații care, la unison, spun că nu este bine să modifici legea. Haideți s-o mai analizăm! Eu știu că s-a discutat foarte mult în comisie. Eu știu că sunt..., evident, normal, fiecare oraș vrea să se dezvolte, dar nu oricum, nu vă supărați, nu în detrimentul zonelor verzi, care noi, după ce de cinci ani de zile sau de patru ani de zile avem o legislație în ceea ce privește zonele verzi, n-o aplicăm nici pe asta, numai cum dorim noi!
Deci eu aș propune să retrimitem la comisie, să mai analizeze comisia, pentru că ne legăm la cap. Ne legăm la cap și noi, Parlamentul, și autoritățile locale, și după aceea va renaște acel haos care a fost într-o perioadă când nu era legislația destul de clară.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.