Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2010
Declarații politice · respins
Iustin Marinel Cionca-Arghir
Intervenții ale deputaților referitoare la programul de lucru
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
În data de 14 aprilie 2010, Comisia pentru regulament s-a întrunit pentru a aproba un Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea art. 96 din Regulamentul Camerei Deputaților, inițiat de membrii comisiei la solicitarea Biroului permanent al Camerei Deputaților. Respectiva solicitare a fost transmisă comisiei noastre în data de 16 februarie 2010 și a plecat de la constatarea că prevederile respectivului articol nu reglementează toate situațiile care se pot ivi în practică.
Dezbaterile în comisie au pus în evidență faptul că prevederile art. 96 trebuie adaptate pentru a fi compatibile cu prevederile art. 75 alin. (3) din Constituția României.
Trebuie, de asemenea, respectate prevederile art. 61 alin. (2) din Constituție. Având în vedere și prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, este necesar ca prevederile art. 96 să fie similare cu cele ale art. 92 din Regulamentul Senatului.
În urma dezbaterilor, proiectul de hotărâre și prezentul raport au fost aprobate cu unanimitatea de voturi a celor prezenți.
Ca urmare a acestui fapt, Comisia pentru regulament supune plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare raportul și Proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.